fiat lux
Draga Pop Cristi Ionut, noi am afisat toate rezultatele noastre la sectiunea diverse. Daca am uitat ...[mai mult]
Pop Ionut
pacat ca aratati doar premiile 1 si 2 celelalte unde sunt?
Colinde
Duminică, 11 decembrie a.c., a avut loc la Biserica Greco-Cato...[mai mult]
Au revoir, magnifique Suisse!
Au revoir, magnifique Suisse!
Asta am putea noi spune dup&...[mai mult]
Academia Civică Bihor a organizat împreună cu Clubul Kiwanis Oradea şi Zona Metropolitană Oradea un simpozion naţional despre ecologie şi religie care s-a desfăşurat în 11 şi 12 martie la Hotelul Continental Forum şi la Centrul Don Orione din Oradea. Simpozionul a fost moderat de Orlando Balaş (Academia Civică Bihor), Eugenia Mitraşcă (Clubul Kiwanis) şi Adrian Foghiş (Zona Metropolitană Oradea).
Simpozionul a reunit reprezentanţi ai societăţii civile şi ai diferitelor religii şi confesiuni din România, animaţi de grija faţă de starea de suferinţă a naturii, a Creaţiei, în urma agresiunii la care este supusă de către stilul de viaţă modern, orientat preponderent spre consum material, în contradicţie cu preceptele fundamentale ale tuturor religiilor.
De asemenea, simpozionul a omagiat activitatea pro-natura a doamnei biolog Anna Marossy, membră a Comisiei Monumentelor Naturii a Academiei Române şi a Consiliului Economic şi Social al ONU de la Geneva, care a împlinit în data de 12 martie „de patru ori 20 de ani”, după cum s-a exprimat sărbătorita.
Conducători şi reprezentanţi ai cultelor din România au prezentat modul în care este văzută problema responsabilităţii faţă de natură de către religia, respectiv confesiunea lor.
(...)
A doua zi a simpozionului a debutat cu sărbătorirea Annei Marossy la împlinirea a „de patru ori 20 de ani”. Orlando Balaş a prezentat pe scurt activitatea doamnei biolog şi i-a înmânat o diplomă din partea Academiei Civice prin care această organizaţie o felicită la aniversare şi îi mulţumeşte pentru „implicarea în proiectele comune şi pentru tot ceea ce a făcut pentru oameni şi natură”.
(...)
Simpozionul s-a încheiat la Centrul Don Orione, unde participanţii au beneficiat de o primire impresionantă din partea grupurilor de cercetaşi, care au prezentat pe scurt cum se desfăşoară o întâlnire a lor: cu cântece, cu jocuri şi cu dezbaterea unor teme precum aceea a comportamentului corect în societate şi natură.
Corul Fiat Lux, condus de profesoara Antonia Nica de la Liceul Greco-Catolic din Oradea, a cântat în onoarea doamnei Anna Marossy trei cântece, unul cu tematică religioasă, altul în franceză, deoarece sărbătorita a activat în comisii ale ONU de la Geneva, şi unul inspirat din muzica populară românească, iar apoi un „La mulţi ani” la care s-au alăturat toţi cei prezenţi.
articol preluat de pe http://orlandobalas.wordpress.com/2011/03/07/ecologie-si-religie/