Vezi albumul foto

Au revoir, magnifique Suisse!

15-11-2011

Jurnal de bord... 7-14 noiembrie

Au revoir, magnifique Suisse!

Asta am putea noi spune după un sejur minunat într-o ţară mică, dar cu o istorie şi o cultură bogată. Întrebarea e, cum am ajuns noi pe acest tărâm al ciocolăţii, al văcuţelor şi al brânzei? Nimic mai simplu! La invitaţia fratelui Petrei, membră a corului nostru încă de la începuturi, nimeni nu a putut spune nu. Petru Popa este preot în Elveţia, iar într-una din vizitele sale în ţara natală ne-a auzit cântând; ne-a promis că oricât de multe eforturi va face, ne va duce în Elveţia pentru a putea da glas muzicii noastre. Şi iată că s-a ţinut de cuvânt!

După o călătorie palpitantă cu avionul (pentru unii dintre noi fiind chiar prima dată) am ajuns într-o seară friguroasă de toamnă, în frumoasa Geneva unde am fost aşteptaţi de un comitet organizatoric, elveţieni care aveau să fie ghizii noştrii, oameni pe care i-am cunoscut mai bine mai tarziu.

Am fost cazaţi la Fribourg, în Marley, la Grand Hotel du Pre, timp de o săptămână. După o noapte odihnitoare pe meleagurile elveţiene, am pornit plini de voie bună, să vizităm oraşul Fribourg. În această primă zi de vizită, am avut ocazia să aflăm lucruri extrem de interesante despre bisericile Notre-Dame, St. Maurice şi St. Nicholas.
Parohul catedralei St. Nicholas ne-a împărtăşit din istoria şi spiritualitatea lăcaşului de cult pe care îl păstoreşte. Acesta a fost construit pe locul unei biserici romanice, de-a lungul a două secole şi a fost terminat în secolul al XV-lea. Întreaga biserica vorbeşte prin intermendiul decoraţiunilor extrem de variate, spre exemplu, cele "œpatru benzi desenate ale bisericii": picturile, sculpturile în piatră şi lemn, vitraliile. Vitraliile prezintă atâtea episoade biblice precum misterul Euharistiei sau misterul Învierii, dar şi scene din istoria oraşului. Sculptura din lemn ne-a uimit prin animalele hilare sau groteşti ce reprezintă virtuţi şi vicii omeneşti. După ce ne-a fost prezentată catedrala cu aspectele ei istorice, dar şi arhitectonice, am urcat cele 365 de trepte ale turnului catedralei, de unde am admirat superba panoramă a întregului oraş.

După aceasta vizită educativă am mers la parohia Christ-Roi, unde am învăţat să preparăm Fondue, un fel de brânză specific elveţiană. În seara acestei debutante zile, am avut onoarea de a vizita Ministerul Culturii şi de a-i cânta doamnei ministru şi altor persoane din conducere.

În cea de a doua zi, am părăsit pentru câteva ore meleagurile Fribourgului, căci am plecat în Luzern să vizităm Panorama Bourbaki. O pictură în ulei cu o suprafaţă de 1000 de metri pătraţi. La realizarea ei au lucrat 11 pictori într-un timp extrem de scurt, şi anume patru luni. Munca de documentare dinainte de realizarea picturii în sine a durat, în schimb, patru ani. Panorama este una dintre cele 27 de astfel de lucrări din lume şi doreşte să transpună privitorul în atmosfera scenelor reprezentate. Tabloul redă un episod din cadrul războiului franco-german: refugierea în Elveţia a corpului de armată condus de generalul Charles Denys Bourbaki. "Eroul" din război e poporul elveţian, deschis către ajutorarea tuturor celorlalte naţii.

Următoarea noastră oprire din această zi a fost la Muzeul Transporturilor, unde am călătorit şi mai mult în trecut, printr-un film 3D despre reptilele marine preistorice. După prânz, am explorat cât am putut de mult muzeul, atât pe jos, cât şi cu trotineta sau bicicleta. Cel mai mult am zăbovit la partea legată de om şi zbor... Am putut vedea cum este să te afli într-un avion sau nava spaţială, sau să pilotezi un avion sau elicopter, lucru care ne-a încântat în mod deosebit. Bineînţeles că simulatoarele au făcut posibile aceste senzaţii atât de reale.

Joi, ne-am continuat vizita tot în afara Fribourgului, de data asta în Gruyeres... După o serie de drumuri ameţitoare, multe peisaje şi multe multe văcuţe, am ajuns la castelul din Gruyeres. Printr-un scurt dar intens film de prezentare, am fost introduşi în atmosfera medievală a castelului. Legenda spune că fondatorul castelui l-a construit în locul unde s-a aşezat un cocor, pasăre considerată ca purtătoare de noroc. Locul este atestat încă din secolul al XI-lea şi a trecut prin perioade de prosperitate, când a fost locuit de către cei 12 conţi de Gruyeres, pentru ca mai apoi să treacă printr-o perioadă mai puţin strălucitoare, timp în care regiunea a fost condusă de către administratori francezi.
În această veche aşezare, între ale cărui ziduri mâncate de vreme cutreieră şi astăzi, în umbră, legende sau poveşti fantastice. În momentul în care am păşit pe poartă, parcă am călcat într-o altă lume, a vremurilor apuse, atunci când maiestuoasa construcţie era locuită de prinţi şarmanţi şi prinţese fermecătoare. Astfel s-a născut în mintea noastră o lume feerică, de basm ,a cărei istorie parcă s-a derulat în faţa ochilor noştri precum o proiecţie.
Castelul a trecut prin războaie, a fost la un pas de demolare, iar în secolul al XIX-lea a cunoscut o activitate artistică plină de viaţă datorită pictorilor din acea perioadă. În prezent, pe lângă partea de muzeu, castelul este şi locaţie pentru expoziţii de pictură a zilelor noastre.

Am continuat vizita la fabrica de brânzeturi, unde, conduşi fiind de văcuţa cu numele Cireaşa, am cunoscut câte puţin din istoria brânzei, din locurile unde trăiesc oamenii şi animalele care o produc şi din procesul de creare a ei, pe care dealtfel l-am putut şi vedea.
Vizita fabricii de ciocolată Cailler a fost asteptată cu nerăbdare de către noi toţi. Am avut parte, pentru început de un tur deosebit prin istoria ciocolatei, spre care toate uşile s-au deschis. Am gustat din toate ingredientele ce îmbogăţesc ciocolata şi am văzut sute de praline în mişcare, pe banda de producţie, pentru ca apoi să gustăm micuţele praline rupte parcă din rai.

Nici vineri nu am rămas în liniştea Fribourgului. Am călătorit mult, începând cu drumul până în Lausanne, la Muzeul Olimpic, unde am văzut cum felul nostru de a gândi şi de a trăi a fost influenţat de către persone care au luptat prin intermediul sportului pentru depăşirea prejudecăţilor şi a diferenţelor dintre oameni. Mai apoi am mers în cantonul Valais, unde, în mijlocul unor privelişti uimitoare, am vizitat mănăstirea St. Maurice. Aceasta a fost fondată în secolul al III-lea, iar patronul spiritual al acesteia a fost un comandant egiptean martirizat pentru credinţa sa. Lăcaşul a fost construit şi reconstruit de cinci ori şi a avut de a face cu multe personalităţi istorice, adunând un tezaur impresionant.

În seara acestei frumoase zile am susţinut un concert într-una dintre cele mai înstărite staţiuni ale Elvetiei: Vevey. Am interpretat piese religioase şi laice din epoci şi stiluri diferite, piese în limba franceză, dar le-am deschis elveţienilor poarta către muzica românească prin câteva piese minunate inspirate din folclorul nostru. Pe feţele celor din public se putea cu usurinţă citi emoţia şi încântarea.
Sâmbătă, în prima parte a zilei ne-am refugiat în magazinele din Fribourg unde am făcut cumpărături pentru noi, dar şi pentru cei dragi.
Seara am cântat la o liturghie romano-catolică alături de părintele Petru, iar mai apoi am susţinut un concert în două părţi: în biserica St. Maurice am interpretat un repertoriu religios iar în sala de spectacole de alături toate celelalte piese pregătite. Ca şi moment de bis, am avut pregătit pentru dragii noştri organizatori, un dans popular românesc. Putem spune că emoţiile cele mai mari le-am avut acum... pentru cele cinci perechi de dansatori. Dar se pare că practicarea continuă a muzicii ne-a adus şi în acest domeniu o reuşită. Bravo dansatorii!

Duminică, am cântat deasemenea la Sfânta Liturghie la parohia Christ-Roi, iar spre seară la parohia fratelui Petrei am susţinut ultimul concert.
La aeroport, lacrimile ne-au fost şterse de plăcerea de a cânta alături de nişte străini,care interpretau o piesă foarte cunoscută nouă "In the jungle". Am început să fredonăm piesa alături de ei, aceasta fiind într-un final auzită de foarte mulţi oameni. Plăcerea a fost împărtăşită nu doar de noi, ci şi de străini, care şi-au arătat dorinţa de a asculta un cântec traditional românesc. Îmbarcaţi în avion, gândul ne zbura la mirifica săptămână pe care am avut-o şi la sentimentul de ocrotire pe care l-am simţit in acel timp. Ajunşi în Budapesta, am "provocat" zâmbete pe chipurile celor din avion, când, în aşteptarea bagajelor am cântat piese în diferite limbi, pentru a putea fi înţelese de cât mai multe persoane.
Alături de noi şi de liderul Antonia Nica, ne-au fost şi de această dată dragii noştri prieteni Alexandru şi Monica Toderaş.

Unul dintre cele mai emotionante momente ale acestui sejur a fost cina festivă din ultima seară pe pământ elveţian. Cuvântările organizatorilor, a părintelui Petru şi a dirijoarei noastre au spus totul. Momentul în care fiecare membru al corului a primit medalia de recunoaştere şi i-a îmbrăţişat pe cei ce s-au implicat în acest proiect, a fost punctul culminant. Lacrimi, îmbrăţişări, suspine, toate acestea vor rămâne mereu în inimile noastre. Este incredibil cum câţiva oameni care nu vorbesc aceeaşi limbă, nu au aceeaşi cultură, se pot ataşa atât de mult unii de alţii într-un timp atât de scurt. Fiecare dintre noi a rămas profund impresionat de sinceritatea faptelor acestor oameni în vremuri tot mai tulburi pentru omenirea noastră. Ne-am întors acasă marcaţi, credem, pentru totodeauna. Nu de ţara impecabilă pe care am văzut-o şi în care am trăit timp de o săptămână, ci de transparenţa şi dăruirea prin care am fost trataţi, noi, o mână de tineri români ce doresc să mai creadă că ţara lor are ceva frumos de arătat.
Vă mulţumim prieteni pentru această şansă. Sunteţi magnifici!


Autori: Andreea Comşa, Andreea Blaga, Maria Blaga, Antonia Nica